Comisia Europeană deblochează parțial plățile de fonduri UE din cadrul Programului Operațional Regional. Teodorovici: Urmează alte două programe

Comisia Europeană deblochează parțial plățile de fonduri UE din cadrul Programului Operațional Regional. Teodorovici: Urmează alte două programe
Publicat: 22/04/2013, 20:39
Actualizat: 29/07/2014, 21:40

Comisia Europeană a decis reluarea plăților pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), anunță Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat. Cele patru direcții pentru care se reiau plățile – axele I, III, IV și V – înseamnă aproximativ 80% din fondurile europene alocate României prin intermediul POR. Rămân, însă, blocate plățile pentru axa VI a POR, care înseamnă circa 3% din banii europeni pe care îi putem folosi în cadrul acestui program, precizează ministerul de resort.

Comisia a presuspendat acest program la sfârșitul lunii octombrie 2012, din cauza unor nereguli la achizițiile publice.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficiența măsurilor implementate de Guvernul României”, a comentat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. „În continuare, eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil, urmează să fie deblocate și Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (plasate în presuspendare tot în octombrie 2012, n.red.), indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajații ministerelor implicate”, a dat asigurări Teodorovici.

Ca urmare a reluării plăților, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare în luna martie 2013, precizează Ministerul Fondurilor Europene.

În total, țara noastră are alocate peste 3,7 miliarde de euro prin intermediul Programului Operațional Regional, un program în cadrul căruia au fost semnate până în prezent aproape 3.400 de contracte de finanțare.

La sfârșitul lunii martie 2013, rata de absorbție pe POR era de 24,30%, mult mai mare decât în cazul altor programe operaționale. Prin comparație, rata medie a absorbției de bani europeni în România era, tot la finele lunii martie, de numai 13,05%, conform datelor oficiale.

Pe lângă măsurile de presuspendare din octombrie 2012, Comisia Europeană a propus și corecții financiare cuprinse între 5 și 25%. Pentru POR, spre exemplu, rata de corecție a fost de 10%, în timp ce pentru POS CCE a fost de 10-25% (în funcție de axe), pentru Transporturi a fost propusă o corecție de 25%, pentru POS Mediu – de 10%, iar pentru POSDRU, între 5 și 25% (în funcție de axe).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Câți dintre români recunosc că traversează strada neregulamentar?